De fiecare dată când m-am găsit în poziția de a mă muta am trăit cu teroare că o să dau peste o baie îngustă, în care o să mă simt ca-ntr-o conservă. Din păcate, temerea mea a devenit realitate recent, așa că am fost nevoită să mă gândesc la metode eficiente pentru a face acest spațiu cât mai util, dar și pentru a-l face să pară mai mare, dat fiind faptul că mereu simțeam că mă sufoc în el.
Așa se face că am descoperit că există modalități foarte simple pentru a da amploare camerei și pentru a face din acest spațiu imposibil unul practic și chiar plăcut.
- Schimbă ușile/cortinele de la duș cu unele prin care poți vedeaUși transparente
Înainte aveam o perdea închisă la culoare, prin care nu se putea vedea nimic. Desigur, îmi oferea intimitate, însă m-am gândit că nici n-am nevoie de așa ceva din moment ce stau singură. Așa că n-am stat mult pe gânduri și am desființat-o, în favoare a două ușițe transparente, elegante, prin care nicio picătură de apă nu poate trece. Rezultatul? Arată de parcă n-ar fi acolo și asta dă mai multă amploare camerei. Bănuiesc că e același efect și la o perdea transparentă, în caz că bugetul constituie vreo problemă.
- Folosește ușa ca spațiu de depozitare
Dacă nu te bucuri de spații mici în care să depozitezi diferite lucruri necesare în baie, atunci ia în considerare să montezi niște ”rafturi” care să te ajute în acest sens. Fie că vorbim de un ”buzunar” în care să pui diferite produse de înfrumusețare, fie că e vorba de niște rafturi de care să atârni prosoape, ușa poate fi soluția în acest caz. Încearcă!
- Luminează corespunzător baia
Nu multă lume își dă seama ce pot face câteva lumini plasate corect. Dacă ai geamuri, încearcă să nu le acoperi cu nimic. În schimb, dacă ai doar guri de aerisire, atunci poți adăuga lumina artificială. Poți instala fie o lampă de perete, fie una de plafon. Există chiar și spoturi pe care le poți monta deasupra dușului și chiar lângă casă. Desigur, e vorba de unele corpuri de iluminat speciale pentru baie, care sunt adecvate pentru mediile de umezeală. Uite pe acest site mai multe astfel de modele. Nu uita, un perete luminos poate adăuga accente drăguțe, care fac încăperea să pară mai spațioasă!
Când vine vorba de piese decorative pentru baie încearcă să alegi unele albe. Toaleta, chiuveta, perdelele, prosoape, vopseaua, etc., toate pot da impresia că acea încăpere este mai spațioasă decât este cu adevărat. Lucrurile colorate atrag atenția la ele și reduc spațiul vizual.
Dacă baia ta are o singură oglindă și aia e mică, e clar că trebuie să te miști repede și să o înlocuiești numaidecât. E cazul să-ți iei una mai mare și chiar altele mai mici. Dar, asigură-te că le plasezi cu gust și că-ți sunt chiar folositoare.