Cazare ieftină la mare, la rulotă!

Rulota în care am fost cazată

Este vară, este soare… deci ce mai așteptați să ajungeți la mare? Bugetul? Mic și incomod pentru prețurile cazărilor de pe litoralul românesc, care în perioada aceasta ajung cât chiria pe o lună într-un apartament în București? Ei bine, există o soluție! Nu e pentru oricine, însă pentru cei care iubesc marea cu tot ce-nseamnă ea și care ajung acolo pentru o adevărată aventură, este una chiar idilică.

Am aterizat în cel mai boem loc din Vama Veche

În luna iunie, eu și câteva prietene am plecat din București cu destinația Vama Veche. Am ales să ne cazăm într-un loc extrem de primitor, boem, al cărui singur scop este să te facă să te relaxezi. Nu, nu e lux, nu are nici măcar baie proprie, însă ce mi-a oferit locul acela timp de trei nopți n-aș da pe nicio cameră de hotel de cinci stele.

Terasa pe care ne-am petrecut serile

Dar să n-o mai lungesc. Este vorba despre cazarea la rulotă. Nu sunt străină de stat în rulotă, căci, după cum vă povesteam și altă dată, am chiar eu o rulotă, cu care merg adesea în concedii. Însă, de data aceasta, cum n-am vrut să și șofăm, am mizat că o să găsim confortul necesar în aceste rulote. Și așa a fost. Rulotele dispuneau de spațiu destul pentru două sau chiar trei persoane, aveau electricitate, muuuulte spații de depozitare, și, deasupra lor, terase idilice, din care puteai vedea cel mai frumos răsărit / apus.

M-am ”echipat” doar cu voie bună

Trebuie să precizez că suma plătită pe noapte a fost una modică, de doar 65 lei / rulotă, că nu eram tocmai în plin sezon estival. Nu știu cât este acum, în luna iulie, însă sunt sigură că nu au un preț cu mult diferit de acesta, căci administratorul, pe care l-am întâlnit, ne-a dat impresia că scopul acestui loc este să ofere, celor care le trec pragul, liniștea după care tânjesc mai degrabă, decât urmăresc să scoată profit.

Aleile ”înflorite”

Acest loc îngrădit, în care se găsesc mai multe rulote cu terasele lor amenajate, oferă și locuri precum baie pentru femei / baie pentru bărbați, o bucătărie comună și spațiu de mese. Așadar, este un loc în care puteți găti, face duș și sta până în zorii zilei cu prietenii. Nu știu exact cum au energie electrică (am văzut și panouri solare), dar n-am avut în nicio seară problemă cu alimentarea eletrică. De precizat este și faptul că-n banii aceia, 65 de lei, a intrat și o taxă pentru folosirea dușurilor, deci prețul rulotei a fost și mai mic, dacă e s-o luăm individual.

Rulotele erau față-n față cu marea

Una peste alta, cele 3-4 zile au fost un adevărat vis din care, efectiv, nu voiam să mă mai trezesc. Mi-am petrecut serile pe terasă, admirând briza mării, iar diminețile pe aleile pline de trandafiri.

Bonus! Dacă ai tu rulotă, poți staționa aici, contra unei sume modice. So, ce mai aștepți?

Related