Ce detalii trebuie sa ai in vedere la achizitionarea unui vestiar metalic?

vestiar metalic

In multe domenii de activitate, exista o nevoie constanta a personalului de a-si schimba vestimentatia la locul de munca. Chiar si in perioada pandemiei, multe dintre activitati sunt nevoite sa asigure personalului un mod de a-si schimba hainele cu cele de lucru, precum laboratoarele medicale, spitalele, atelierele sau intreprinderile de stat. Pentru acest lucru, insa, este nevoie de prezenta unei piese de mobilier adesea trecuta cu vederea, si anume un vestiar metalic!

De asemenea, multe persoane au nevoie de purtarea unei uniforme speciale, care sa le evidentieze statutul, precum jandarmii, personalul din politie sau din cadrul fortelor armate, medicii, asistentii medicali si infirmierii, agentii de paza si angajatii marilor centre comerciale sau lanturi de restaurante.

Un vestiar metalic este o piesa de mobilier absolut necesara si in medii academice, oferind posibilitatea celor prezenti de a-si depozita materialele didactice, caietele sau ghiozdanele. Mai mult, aceasta piesa de mobilier este esentiala in sali de fitness si de sport. Cu greu ne putem imagina lipsa unui vestiar metalic destinat depozitarii echipamentelor sportive sau a garderobei.

Asadar, daca esti in cautarea unui vestiar metalic de calitate, iti recomandam Viamond, distribuitor cu peste 25 de ani de experienta in acest domeniu. Inainte de a comanda online un astfel de obiect, va trebui sa iei in calcul cateva detalii importante. Astfel, pentru a alege cel mai bun model, va trebui sa acorzi atentie atat calitatii, cat si functionalitatii sale. Iata ce trebuie sa ai in vedere:

  • Sistemul de inchidere – Siguranta este un aspect crucial atunci cand vine vorba de depozitarea obiectelor de valoare, mai ales daca vestiarul respectiv este folosit de mai multe persoane din cadrul aceluiasi domeniu de activitate. Un sistem de inchidere cu functionare simpla, dar eficienta, precum cel pe baza de butuc cilindru cu cheie sau chiar cu seif incorporat, va oferi incredere si acces facil la toate hainele si obiectele depozitate.

  • Materialul de fabricatie – Daca ai de gand sa faci o investitie majora in acest sens, acesta este un aspect foarte important. Asigura-te ca optezi pentru un model confectionat din tabla de otel profilata, cu o grosime de cel putin 0,6 milimetri. Astfel, nu vei avea nevoie de reparatii periodice sau de mentenanta!

  • Starea de livrare – Alege un produs livrat in stare complet asamblata. In caz contrar, chiar si persoanele pricepute pot intalni dificultati la montare, fapt care poate rezulta intr-un produs defectuos sau cu durabilitate redusa;

  • Caracteristicile si dotarile optionale – In functie de domeniul de activitate, dar si de numarul de persoane, poti alege intre mai multe modele cu caracteristici si dotari diferite. Iata cateva dintre optiuni:

acoperis inclinat;

fante de aerisire in acoperis pentru o mai buna circulatie a aerului;

picioare metalice cu terminatie din plastic reglabila pe inaltime care iti permit sa cureti spatiul de sub vestiar;

suport pentru umbrela si vas de colectare a apei;

accesorii suplimentare: polita, bara de haine, agatatori tip carlig;

cheie Master, care ofera posibilitatea de a deschide toate usile cu o singura cheie;

diferite tipuri de inchideri (maner antiefractie; maner cu inchidere din doua miscari/inchidere in 3 puncte / inchidere cu cifru mecanic / inchidere cu cifru electronic / inchidere cu moneda).

Intra pe Viamond.ro si descopera o gama vasta de vestiare metalice. Nu uita nici de ofertele speciale, dar nici de preturile competitive! Alege in cunostinta de cauza o astfel de piesa de mobilier si profita de durabilitate in timp, confort pentru utilizatori si organizare eficienta!